Din istoria cosmologiei
Artefactele arheologice argumentează că 35000-30000 i.e.n. Omul din Neanderthal desena fazele Lunii pe oase. Cunoştinte despre Univers se atestă la populaţia maya din mileniul IX, la egipteni din mileniul IV î.e.n. În 2697 î.e.n. în China apar primele scrieri astronomice. Babilonienii, care în preistorie făceau parte din Marele Imperiu Pelasg cu centrul la Dunărea de Jos, în sec. IV î.e.n cunoşteau poziţiile planetelor, mişcarea aparentă a Soarelui şi a Lunii în jurul zodiilor, poziţia luminătorilor pentru fiecare zi a lunii şi puteau prezice Luna nouă. Istoria antică şi descoperirile arheologie din Moldova atestă că în arealul în care noi locuim astăzi erau înţelepţi metafizici admiraţi de lumea întreagă pentru cunoştinţele lor despre dimensiunea şi structura Universului. Civilizaţiile anterioare au fost mereu preocupate de cercetarea Cosmosului ca pe o realitate infinită cu multiple forme de manifestare. Să reamintim esenţa unor viziuni ale filozofilor antici şi marilor oameni de ştiinţă despre contemplările asupra Universului şi structurilor ierarhice ale spaţiului cosmic în ordine cronologică:
Vede (1500 - 400 î.e.n.) – în culegerea sanskrită Universul este conceput ca om cosmic, ca un Sine universal. În geneza Universului din Vechea Indie zeii sunt identificaţi cu forţe ale naturii, omul este înţeles în analogie cu Universul, de cele mai multe ori făcându-se o paralelă între elementele corpului şi cele ale Universului.
Homer (sec. VIII î.e.n.) – în poemul epic "Odiseea” scrie că vasele maritime (care străbăteau aria Vechii Europe) se orientau după stelele de pe cer (Ursa Mare, Orion).
Thales din Milet (635-543 î.e.n.) - Pământul reprezintă un disc plat ce pluteşte mereu pe Apă - element material primar al tuturor lucrurilor și fenomenelor cosmice. Folosind cunoştinţele preoţilor babilonieni a prezis eclipsa de soare din 584 î.e.n.
Pitagora (580 – 500 i.e.n.) - denumeşte cerul Cosmos, declară numărul - esenţa lucrurilor, iar Universul – un sistem armonios de numere şi de relatii dintre acestea. Considera Pamântul o sferă care se roteşte în jurul propriei sale axe, precum şi existenţa altor lumi asemenea lui.
Democrit (460-370 i.e.n.) - a preconizat existenta atomilor, a interpretat aspectul albicios al Caii Lactee prin prezenţa a nenumărate stele care  nu se pot distinge cu ochii. Susţinea că :real există existenţa (atomii) şi inexistenţa (nefiinţa, spaţiul gol). Golul nu se mişcă, este infinit, nu manifestă nici o influenţă asupra existentei.
Empedocle (496-435 î.e.n.) şi Hippocrate (460 - 370 î.e.n.) – în natura tuturor vieţuitoarelor există reunite cele patru elemente.
Platon (427-347 î.e.n.) - intelectul atotcuprinzător al Demiurgului ordonează structura Universului cu patru elemente preexistente lumii: Foc, Aer, Pământ şi Apă. Accesul la aceste principii originare ale lumii trebuie făcut prin invocarea ajutorului zeilor.
Aristotel (384-322 î.e.n.) - Pământul este o sferă în centrul Universului finit, iar Soarele, Luna, planetele şi celelalte corpuri cereşti se deplasează pe orbite circulare în jurul său. Elementele primare sunt dispuse într-o anumită ordine care formează structura Cosmosului. Materia este veşnică pasivitate, forma e activitate, lucrurile sunt trecătoare prin acţiunea dinamică şi determinantă a formelor.
Aristarh din Samos (310 – 230 î.e.n.) – expune ideia Universului heliocentric: stelele sunt fixe, Pământul este rotund şi se roteşte pe o circumferinţă cu Soarele care stă pe loc în centru.
Arhimede (287-212 î.e.n.) - încearcă să calculeze câte fire de nisip încap în Univers, enunţând un număr egal cu 1 urmat de 800 de milioane de zerouri.
Hiparh din Niceea (190 - 125 i.e.n.) – alcătuieşte un catalog cu 850 stele;
Al-Sufi (903 î.e.n. - 86) -  scrie „Cartea stelelor fixe” în care stabileşte poziţia a mai mult de 1000 de stele.
Plutarh (46-125) - fiind preot la templul lui Apollo din Delphi, considerat de greci centrul Universulu, a lansat apoi ipoteza că pe Lună ar trăi oameni sau zei.
Claudius Ptolemaeus (90 - 168) din Alexandria -  a elaborate modelul cosmologic geocentric în care Pământul era în centru înconjurat de opt sfere care purtau corpurile cereşti: luna, Soarele şi cinci planete cunoscute până atunci: Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Sfera exterioară purta stele fixe, în aceeaşi poziţie unele faţă de celelalte, care se rotesc împreună pe cer. A scris "Marele Tratat" care cuprinde un catalog cu 1025 stele cunoscute.
Sfântul Dionisie Areopagitul (sec. I-II) - revelează  despre cele nouă ierarhii  subâmpărţite în trei ordine majore (triade): 1- se află cel mai aproape de Dumnezeu şi cuprindeSerafimii, Heruvimii şi Tronurile; 2- conţine Domniile, Virtuţile (Puterile) şi Stăpânirile; 3 - este format din Întâietori, Arhangheli şi Îngeri (păzitori).
Sfîntul Augustin (354 – 430) - arată că civilizaţia progresează şi apreciază istoria omenirii ca pe o evoluţie a cetăţii terestre, a oamenilor ("civitas terrena"), ce aspiră spre cetatea lui Dumnezeu ("Civitas Dei"). A acceptat data creerii Universului de circa 5000 î.e.n.
Sfăntul Ioan Damaschinul (676 - 749) –vorbeste în Dogmatica despre Universul sferic închis şi mărginit de Dumnezeu, afirmând că cerul este sferic, se departează în chip egal de la Pământ, cerul este totalitatea zidirilor văzute şi nevăzute.
Nicholaus Copernic (1473 - 1543) - a rupt conservatismul astronomic care a durat în Europa aproape o mie de ani şi a expus principalele teze ale heliocentrismului în modelul cu Soarele staţionar în centrul Universului unde Pământul împreună cu celelalte planete se mişcă pe orbite circulare în jurul Soarelui.
Tycho Brache (1546 - 1601) - a determinat precesia echinoctiilor la 51 secunde pe an, înclinarea eclipticii la 23º31’. Catalogul său cu poziţiile precise a 777 stele nu avea o eroare mai mare de un minut.
Galileo Galilei (1564 - 1642) – a publicat Tratat despre sferă sau Cosmografie, a descoperit natura stelară a Căii Lactee şi nenumărate stele noi, petele de pe Soare şi rotaţia acestuia în jurul axei sale, fazele planetei Venus, patru sateliţi naturali ai planetei Jupiter şi inelele lui Saturn, a desenat o hartă a Lunii. Compara cele 2 sisteme ale lumii: ptolemeic şi copernican.
Johann Kepler (1571 - 1630) - a descoperit cele trei legi de miscare ale planetelor: I - planetele se miscă pe orbite eliptice, având Soarele în unul din focare; II-. linia dreaptă care uneşte planeta cu steaua ("raza vectoare a planetei") mătură arii egale în perioade de timp egale; III - pătratul perioadei de revoluţie a planetei, este proporţional cu cubul semiaxei mari a orbitei.
Isaac Newton (1642 - 1727) – a descoperit legea atracţiei universal, a descris Universul ca fiind un imens ceas construit şi pus în mişcare de Creator, a prezentat modul în care se mişcă corpurile în spaţiu şi timp şi a elaborat aparatul matematic necesar analizei acestor mişcări. A arătat unitatea Cerului şi a Pământului (că aceleaşi forţe acţionează atât pe Pământ cât şi in Univers), a demonstrat legea gravitaţiei corpurilor în Univers, a explicat mişcarea planetelor în jurul Soarelui pe orbite eliptice. A crezut că Universul este creat de Dumnezeu, pentru că altfel nu s-ar fi putut naşte din haos.
Immanuel Kant (1724 – 1804) – îne "Istoria generală a naturii și teoria universului" în care  expune ipoteza genezei Universului dintr-o nebuloasă.
Wiliam Herschel (1738 - 1822) – determină forma galaxiei noastre, descoperă stelele duble, Uranusul (1781), radiaţiile infraroşii, sateliţii planetelor Uranus şi Saturn.
Helena Blavatsky (1831-1891) – fondatoarea teosofiei, a descris tainele fundamentale  ale Cosmosului, constructorii Universului, ierarhia cosmică, perioadele evoluţiei lumii, ciclurile cosmice, istoria civilizaţiilor, spiritul  şi misiunea Pământului, etc.
Rudolf Steiner (1861- 1925) – fondatorul antroposofiei, a descris creştinismul mistic, concepţile despre  Lume, Karma, relaţiile Univers-Pământ-Om, etc.
Helena Roerich (1879 – 1954) – fondatoarea ştiinţei Etica Vie, a descris planurile cosmice, legile Cosmice,
Albert Einştein (1879 - 1955) – prin ecuații a elaborat modelul cosmologic al Universului în expansiune, a descoperit principiile relativităţii (legile fizicii sunt aceleaşi în toate sistemele de referinţă inerţiale) şi invariabilităţii( viteza luminii în vid este o constantă universală). Forţa gravitaţională trebuie să se propage în spaţiu-timp cu viteza luminii, stelele sunt în mişcare etc.
Georges Lemaître (1894-1966) - preot, întemeietorul teoriei Big-Bang despre începutul Universului (aflat în expansiune) dintr-o mare explozie, prezisă prin calcule matematice pe baza teoriei relativităţii a lui Einştein.
E bine să ştim. Majoritatea înţelepţilor lumii au călătorit în vatra Vechii Europe locuită în antichitate de strămoşii noştri, adunând informaţii cosmologice despre Univers de la băştinaşi pe care ulterior le-au atribuit lumii greceşti. Cunoştinţele descoperite au fost codificate de înaintaşii noşti în modele cosmologice (numite astăzi basme/legende populare) şi simboluri pe artefacte arheologice (cultura Cucuteni-Tripolie). Civilizaţiile din aria Carpato-Pont-Danubiană credeau în nemurire, în legătura sacră între Creatorul Lumii Zalmoxis şi Creaţia sa. Omul Erei Noi trebuie să desopere în continuare misterele Universului prin decodificarea tezaurului cosmologic moştenit de la civilizaţiile anterioare, când realitatea divină se întrepătrundea cu realitatea terestră. Numai astfel vom percepe că structura Universului cuprinde extrem de multe elemente. Universul este creaţia Minţii Cosmice a lui Dumnezeu, fiind o stare a Creatorului aflată în continuă schimbare şi miscare, dând naătere unor noi forme in mod permanent. Creaţia cosmică este plină de inteligenţă.




Cosmologia geto-dacilor

Contemplarea ceriului a fost încă din cele dintâi timpuri ale civilizaţiei terestre o necesitate indispensabilă a vieţii. Se consideră,  că tradiţiile astrologice au venit de la bătrânii Magi din Chaldeea. Este adevărat, dar important e să ştim că din punct de vedere istoric şi geografic, leagănul şti inţelor astronomice a fost în spaţiul Carpato-Pont-Danubian (în continuare CPD).  Propunem să medităm la aceste argumente:

  1. sub numele  de chaldei se înţelegea  clasa preoţilor vechi din Babilon, care se ocupau cu observaţiunile şi profeţiile astronomice;
  2. regatul Babilonului era parte componentă a Pelasgiei- primul şi cel mai vast imperiu terestru;
  3. centrul imperiului pelasg, care  se întindea peste Europa, Asia şi Africa de nord,  era aria CPD;
  4. unul din regii vechi ai chaldeilor  purta numele de Daos, adică „Dacul";
  5. anticii scriau că pelasgii-arimi, hiperboreii, sciţii , tracii, geto-dacii au cunoscut studiul  astrelor şi doctrina  nemuririi sufletului;
  6. Uran este cel dintâi rege al locuitorilor de lângă muntele Atlas, care s-a  ocupat timp îndelungat cu observarea fenomenelor cereşti;
  7. muza  Urania patronează  astronomia şi arta cunoaşterii astrelor;
  8. unele tradiţii atribuie începu turile astrologiei lui Atlas, regelui faimos din Hiperboreea (poziţionată geografic la  Dunărea de Jos), care avuse cunoştinţe exacte despre mişcările astre lor. El a fost cel dintâi care a considerat lumea ca o sferă. În astromitologie întreg universul se reazemă pe umerii lui titanului Atlas;
  9. zeul Hercule (Heracle la greci)  învăţase astrologia şi arta divinaţiei de la titanul Atlas;
  10. după istoricul arab Abulfaragiu, chaldeii, când făceau rugăciunile lor, se întorceau cu faţa către Polul Nordic, numit Ursa Getică sau Polus Geticus şi era reprezentat pe pământ prin columna de pe muntele Atlas;
  11. reşedinţa divinităţilor supreme se află pe Polul Nordic sau Osia Hiperboree, susţinută de Atlas.

Laboratoarele cosmice ale geto-dacilor

În vechime aria CPD era împânzită de sanctuare, de unde strămoşii emiteau rugăciuni în Univers şi recepţionau cuvântul Creatorului. Ei ştiau că rugăciunile urcau la ceruri, iar spiritul divin cobora pe Pământ prin zeul Zalmoxis. Cuceritorii au desfiinţat  centrele cosmologice ale geto-dacilor. Cu toate  acestea, s-au descoperit  multe  sanctuare, care dov edesc că  strămoşii noştri aveau noţiuni clare despre Univers şi fenomenele cosmice.

Cercetări arheologice de la mijlocul secolului XX au descoperit un sanctuar circular de tip calendar în cetăţuia dintre satele Butuceni şi Morovaia (Orhei). Această arhitectură sacră de piatră datată  din sec.IV-III î.e.n. este un viu argument că în aria moldavă a locuit o civilizaţie foarte avansată.
Vestigiile arheologice de la Grădiştea de Munte şi  din sistemul de apărare al Sarmizegetusei (România) păstrează multe enigme cosmologice încă nedescoperite. Cercetările au arătat că sanctuarele fuseseră refăcute cu  material de calitate superioară pe locul unor sanctuare mult mai vechi ce au existat in epocă neoliticului (6000—2000 î.e.n.).

Ele  pot fi considerate ruinele laboratoarelor astrologice ale geto-dacilor, deoarece construcţiile au şiruri ce sugerează de la sine o regularitate, o aşezare a lor după un anumit calcul, precum şi corespondenţe în elementele astrologice:
  • sanctuarul  cu 59  discuri de calcar (probabil au fost 60, cum fiecare oră are 60 minute, iar fiecare minut- 60 secunde de timp) este un calendar solar, dar poate fi  vorba şi de calendarul ciclic oriental de 60 ani;
  • cercul format de un inel continuu, care are  în exterior  104 blocuri de andezit este un fel de dublu calendar  al mayşilor de 52 ani;
  • în templul-calendar se regăsesc durata mijlocie a lunii sinoidice de 29,53 zile solare şi perioada lunară, care este  a doua  unitate fundamentală de  timp,  având o durată de 29 sau 30 zile;
  • distanţa de 3,65 m poate semnifica cele 365 zile ale anului, iar cele 30 grade a  semnelor  zodiacale să fie reprezentate de cele 30 de blocuri de andezit.

Infor maţia condensată în aceste vestigii arheologice e codificată, ele fiind învăluite de un adevărat mister greu de descifrat. Arhitectura construcţiilor sanctuarelor descoperite indică nivelul ridicat de cultură şi ştiinţă pe care l-au avut constructorii lor, deoarece au legături cu fenomenele cereşti şi cu calendarul. Aceste descoperiri arheologice  atestă că  geto-dacii au avut un calendar solar în care anul avea 360 zile împărţite în 12 luni a câte 30 zile,  iar „săptămâna" era de şase zile sau ele reprezintă un uriaş zodiac sau un conglomerat  de calendare cu diferite perioade. Astfel mesajele strămoşilor ne povestesc că cercul zodiacal are  360 grade, iar fiecare din cele 12 zodii au câte 30 grade.